Sindromul "burnout" este din ce în ce mai respirat în aerul medical nu doar de către medicii epuizați dar și de pacienții acestora, asupra cărora în unele cazuri consecințele își fac simțită prezența. Stresul, orele care uneori par infinite petrecute în spital și prespital, frustrarea în caz de eșec, neputința în unele cazuri, frica de a pierde atât pacienți, cât și bucăți de suflet, pentru fiecare inimă ce nu mai bate, devin uneori greu de suportat și nu pot fi ușor îndepărtate. Cu timpul și cu puțin ajutor, putem însă în timp, să devenim imuni la anumite situații și sentimente care în trecut ne afectau.